Ordonanţă de urgenţă nr. 68 din
28/05/2008
privind vânzarea spaţiilor proprietate
privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu
destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care
se desfăşoară activităţi conexe actului medical
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr.
428 din 06/06/2008
Având în
vedere necesitatea accelerării procesului de reformă a
asistenţei medicale ambulatorii, componentă de bază a sistemului
sanitar românesc, precum şi necesitatea adoptării urgente a unui
cadru juridic pentru eficientizarea activităţii de
asistenţă medicală,
luând în
considerare că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 9
octombrie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului
sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de
cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se
desfăşoară activităţi conexe actului medical, a fost
declarat neconstituţional actul normativ care reglementa acest domeniu,
iar multe acte şi proceduri pentru vânzarea spaţiilor medicale,
începute în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
110/2005, nu sunt definitivate,
în temeiul
art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul
României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1)
Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul
juridic pentru vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau
a unităţilor administrativ-teritoriale în care, la data intrării
în vigoare a prezentului act normativ, funcţionează unităţi
medicale înfiinţate şi organizate potrivit Ordonanţei Guvernului
nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor
medicale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi a spaţiilor în care se
desfăşoară activităţi conexe actului medical, conform
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000 privind
organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică
pentru serviciile publice conexe actului medical, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 598/2001.
(2) În sensul
prezentei ordonanţe de urgenţă, prin spaţiu medical se
înţelege spaţiul în care se desfăşoară efectiv
activitate medicală şi activitate medicală conexă, precum
şi cota indiviză corespunzătoare dreptului de proprietate asupra
spaţiului comun.
(3)
Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică
şi cabinetelor medicale înfiinţate şi organizate potrivit
Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, care au fost concesionate în urma unor
hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
(4)
Spaţiile prevăzute la alin. (1) şi terenurile aferente acestora
se vând numai dacă este clarificată situaţia lor juridică.
(5)
Prevederile alin. (1) nu se aplică spaţiilor medicale ale
ministerelor cu reţea sanitară proprie.
Art. 2. - (1)
Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă nu sunt
aplicabile spaţiilor medicale situate în imobilele aflate în zona de
protecţie a unui monument istoric.
(2)
Spaţiile medicale situate în imobile reglementate de Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au
aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi de
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind
restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale
din România, republicată, pot fi vândute după definitivarea procedurilor
legale privind situaţia juridică a acestora, potrivit
legislaţiei în vigoare.
Art. 3. - (1)
Au dreptul de a cumpăra spaţiile ce fac obiectul prezentei
ordonanţe de urgenţă medicii, medicii dentişti,
dentiştii, biologii, biochimiştii, fizicienii, tehnicienii dentari
şi celelalte persoane fizice cu drept de liberă practică ce
desfăşoară activităţi conexe actului medical şi
care deţin în mod legal spaţiul respectiv, precum şi persoanele
juridice care, deţinând în mod legal spaţiul, au ca obiect unic de
activitate furnizarea serviciilor medicale.
(2)
Persoanele prevăzute la alin. (1), care doresc cumpărarea
spaţiului în care au organizat cabinetul medical, vor depune o solicitare
scrisă de cumpărare, însoţită de copii certificate de pe
actele care atestă deţinerea legală a spaţiului respectiv
la sediul vânzătorului, în termen de 45 de zile de la
publicarea/afişarea listelor aprobate potrivit art. 4 sau, după caz,
la expirarea termenului prevăzut la alin. (4).
(3) Vânzarea
spaţiilor medicale care se află în sediile consiliilor locale şi
judeţene se face în baza hotărârii consiliului local sau a
consiliului judeţean, în conformitate cu dispoziţiile legale în
vigoare.
(4)
Spaţiile medicale concesionate în temeiul Hotărârii Guvernului nr.
884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete
medicale, cu modificările ulterioare, pentru care concesionarii nu
şi-au exprimat intenţia de cumpărare în termenul prevăzut
la alin. (2), vor fi folosite în continuare de aceştia până la expirarea
duratei pentru care s-a încheiat contractul.
CAPITOLUL II
Reguli privind vânzarea spaţiilor medicale
Art. 4. - (1)
Consiliile judeţene sau consiliile locale, după caz, pot aproba prin
hotărâre lista spaţiilor şi a terenurilor aferente din proprietatea
privată a unităţilor administrativ-teritoriale ori din
proprietatea privată a statului, pentru care sunt mandatate să
vândă, ce urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor
prezentei ordonanţe de urgenţă. Listele astfel aprobate sunt
afişate în mod obligatoriu la sediul consiliului local/judeţean
şi publicate pe site-ul consiliului local/judeţean în termen de 15
zile de la aprobare.
(2)
Autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la
alin. (1) au obligaţia de a comunica actualilor utilizatori, în termen de
15 zile de la aprobarea listei prevăzute la alin. (1), prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire, faptul că spaţiul
respectiv face obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) În cazul
imobilelor proprietate privată a municipiului Bucureşti, lista
spaţiilor supuse vânzării se aprobă de către:
a) consiliile
locale ale sectoarelor, cu acordul expres al Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, pentru spatiile aflate în administrarea lor;
b) Consiliul
General al Municipiului Bucureşti, pentru spaţiile aflate în
proprietatea ori în administrarea acestuia.
Art. 5. - (1)
În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei
ordonanţe de urgenţă, în fiecare comună, oraş,
municipiu, sector al municipiului Bucureşti sau judeţ în care
există spaţii ce cad sub incidenţa prezentei ordonanţe de
urgenţă se constituie o comisie pentru vânzarea spaţiilor
medicale, denumită în continuare comisie, şi o comisie de
contestaţie.
(2) Comisia
şi comisia de contestaţie se constituie prin dispoziţie a
primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean, şi
fiecare are următoarea componenţă:
a) două
persoane din aparatul de specialitate al primarului localităţii sau,
după caz, al preşedintelui consiliului judeţean din localitatea,
respectiv judeţul în a cărui proprietate sau administrare se
află spaţiul medical;
b) un
reprezentant al autorităţii de sănătate publică
judeţene sau a municipiului Bucureşti;
c) un
reprezentant al colegiului teritorial al medicilor şi, după caz, un
reprezentant al colegiului teritorial al medicilor dentişti;
d) un
reprezentant al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene
sau a municipiului Bucureşti, desemnat de directorul general;
e) 2
consilieri locali ai comunei, oraşului, municipiului sau, după caz, 2
consilieri judeţeni ai judeţului în a cărui proprietate,
respectiv administrare se află spaţiul medical.
(3) În cazul
imposibilităţii membrilor titulari de a participa la lucrările
comisiei, aceştia vor fi înlocuiţi de membrii supleanţi
stabiliţi prin dispoziţie a primarului, respectiv a
preşedintelui consiliului judeţean.
(4) În termen
de 15 zile de la data primirii solicitării din partea primarilor,
respectiv a preşedinţilor consiliilor judeţene, instituţiile
prevăzute la alin. (2) au obligaţia de a-şi desemna
reprezentanţii şi/sau, după caz, înlocuitorii.
(5) Membrii
comisiei şi ai comisiei de contestaţie îşi desemnează un
preşedinte. Secretariatul tehnic al comisiilor este asigurat prin grija
secretarului unităţii administrativ-teritoriale, respectiv al
sectorului municipiului Bucureşti.
(6) Membrii
comisiilor nu pot fi acţionari, asociaţi, administratori sau cenzori
la o persoană juridică care solicită cumpărarea
spaţiului medical. Membrii comisiilor nu pot solicita cumpărarea de
spaţii medicale şi nu pot fi soţ/soţie, rude sau afini
până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei fizice care a solicitat
cumpărarea spaţiilor medicale. În caz de incompatibilitate, în termen
de 5 zile de la constatarea acesteia de către comisie, aceasta se
completează cu alţi membri din rândul supleanţilor.
(7) Membrii
comisiilor au dreptul la o indemnizaţie pentru activitatea depusă,
ale cărei cuantum şi condiţii de acordare se stabilesc prin
hotărâre a consiliului local sau judeţean, cu avizul direcţiei
generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului
Bucureşti, şi constituie cheltuieli în sensul prevederilor art. 15
alin. (2).
Art. 6. - (1)
Comisia are următoarele atribuţii:
a) desemnează
la prima sedinţă preşedintele, vicepreşedintele şi
secretarul comisiei;
b) ţine
evidenţa spaţiilor medicale care cad sub incidenţa prezentei
ordonanţe de urgenţă;
c) în cazul
vânzării prin negociere directă, negociază cu
cumpărătorul şi aprobă preţul minim de vânzare al
spaţiilor medicale, care nu poate fi mai mic decât preţul stabilit în
baza raportului de evaluare;
d)
participă la desfăşurarea licitaţiei publice cu strigare.
(2)
Hotărârile comisiei se iau cu majoritatea voturilor membrilor acesteia.
Art. 7. - (1)
Preţul de vânzare al spaţiului medical şi al terenului aferent
se stabileşte în momentul vânzării, în urma unei negocieri directe
între cumpărător şi comisie, şi nu poate fi mai mic decât
preţul de vânzare din raportul de evaluare, raport care va evidenţia
şi valoarea investiţiilor efectuate de către solicitant, pe
bază de acte justificative. Valoarea investiţiilor efectuate se poate
deduce numai dacă acestea au fost realizate cu acordul proprietarului, al
deţinătorului dreptului de administrare sau în baza contractului de
concesiune, după caz, valoare ce nu poate depăşi jumătate
din preţul stabilit în raportul de evaluare.
(2) Raportul
de evaluare prevăzut la alin. (1) se întocmeşte de către un
evaluator independent autorizat în condiţiile legii, care este selectat
prin licitaţie publică, în conformitate cu dispoziţiile legale
în vigoare, de către autoritatea administraţiei publice locale,
titulară a dreptului de administrare asupra spaţiilor medicale
aprobate a fi vândute.
(3)
Evaluatorul, prin raportul de evaluare, stabileşte valoarea spaţiului
medical şi a terenului aferent la preţul de piaţă pentru
imobilele respective, pe baza indicatorilor de piaţă şi a
criteriilor de evaluare acceptaţi de comun acord.
(4) Valoarea
prevăzută la alin. (3) reprezintă preţul care s-ar putea
obţine în situaţia în care orice persoană interesată ar
putea cumpăra spaţiul respectiv.
Art. 8. - (1)
La finalizarea procedurii de vânzare a fiecărui spaţiu, comisia
încheie un proces-verbal cuprinzând datele cu privire la desfăşurarea
procedurii de vânzare şi preţul obţinut pentru spaţiul
vândut.
(2)
Procesul-verbal se depune la sediul vânzătorului, prin grija secretarului
comisiei.
(3) Refuzul
de a încheia procesul-verbal sau încheierea acestuia prin nerespectarea
dispoziţiilor legale poate fi contestată la comisia de
contestaţii, în termen de 5 zile de la finalizarea procedurii de vânzare.
(4) Comisia
de contestaţii este obligată să soluţioneze
contestaţiile în termen de 5 zile de la depunerea acestora.
(5) Partea
interesată poate contesta hotărârea comisiei de contestaţii în
condiţiile legislaţiei în vigoare privind contenciosul administrativ.
Art. 9. -
Contractul de vânzare-cumpărare a spaţiului medical se încheie în termen
de maximum 15 zile de la data încheierii procedurii de soluţionare a
contestaţiilor, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă,
şi se semnează, din partea vânzătorului, de preşedintele
consiliului judeţean ori de primar, după caz.
Art. 10. -
(1) Preţul de vânzare a spaţiilor se va plăti de
cumpărător integral la încheierea contractului sau în rate, în
condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Imobilele
dobândite în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă nu
pot fi înstrăinate, închiriate sau folosite de cumpărător pentru
alte activităţi decât în scopul desfăşurării
activităţii medicale şi/sau a activităţilor conexe
actului medical.
(3) În
localităţile în care există un singur spaţiu medical cu
destinaţia medicină de familie, acesta îşi va menţine
destinaţia în cazul înstrăinării.
(4) Anual, o
comisie formată din 2 reprezentanţi ai vânzătorului şi un
reprezentant al colegiului medicilor din unitatea
administrativ-teritorială respectivă verifică îndeplinirea
condiţiilor prevăzute la alin. (2) şi (3), după caz.
(5) În cazul
încălcării condiţiilor prevăzute la alin. (2) şi (3),
contractul de vânzare-cumpărare se consideră rezolvit de drept,
fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi
fără altă formalitate.
(6) În
situaţia prevăzută la alin. (5), imobilele reintră în
proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale sau
în proprietatea privată a statului, în condiţiile legii, iar sumele
înaintate de cumpărător îi vor fi restituite, fără dobânda
aferentă acestora.
Art. 11. -
(1) În cazul în care un cumpărător, persoană fizică sau
juridică, se află în situaţia de a cumpăra, în
condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, două sau
mai multe spaţii medicale situate în aceeaşi comună, oraş
sau municipiu ori în unităţi administrativ-teritoriale diferite,
comisia va aproba vânzarea doar pentru unul dintre spaţii, la alegerea
cumpărătorului.
(2) În acest
scop cumpărătorul va semna o declaraţie pe propria
răspundere, din care să rezulte că nu este beneficiarul unui alt
contract de cumpărare în condiţiile prezentei ordonanţe de
urgenţă.
Art. 12. -
(1) Vânzarea spaţiilor medicale se poate face cu plata în rate către
cumpărătorii prevăzuţi la art. 3, în următoarele
condiţii:
a) avans de
15% din preţul de vânzare;
b) rate
lunare, eşalonate pe un termen de maximum 15 ani, cu posibilitatea
cumpărătorului de a obţine acordarea unui termen de graţie
de un an; cumpărătorul poate opta pentru un termen mai mic de
plată sau pentru achitarea anticipată;
c) perceperea
unei dobânzi anuale cel puţin egale cu rata de referinţă
stabilită periodic de Comisia Europeană pentru România şi
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2) În cazul
în care cumpărătorul nu plăteşte la scadenţă 4
rate sau nu respectă clauzele contractuale, contractul de
vânzare-cumpărare se consideră rezolvit de drept, fără a
mai fi necesară punerea în întârziere şi fără altă
formalitate.
(3) În
situaţia prevăzută la alin. (2), imobilele reintră în
proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale sau
în proprietatea privată a statului, în condiţiile legii, iar sumele
înaintate de cumpărător îi vor fi restituite, fără dobânda
aferentă acestora.
Art. 13. - În
cazul vânzării în rate a spaţiului medical şi a terenului
aferent, cumpărătorul este obligat să constituie în favoarea
vânzătorului o ipotecă asupra imobilului care face obiectul
vânzării, până la achitarea în totalitate a bunului cumpărat.
Art. 14. -
(1) Cheltuielile ocazionate de procedura de vânzare în ceea ce priveşte
efectuarea măsurătorilor cadastrale şi intabularea dreptului de
proprietate al statului, precum şi înscrierea ipotecii prevăzute la
art. 13 sunt suportate de către cumpărător.
(2)
Cheltuielile ocazionate de organizarea şi desfăşurarea
procedurilor de vânzare a spaţiului medical, altele decât cele
prevăzute la alin. (1), sunt suportate de vânzător din bugetul
propriu, iar în cazul încheierii contractului de vânzare-cumpărare,
acestea se deduc cu prioritate din încasările obţinute.
Art. 15. -
(1) Sumele obţinute din vânzarea spaţiilor medicale şi a
terenurilor aferente, proprietate privată a statului, în condiţiile
prezentei ordonanţe de urgenţă, se fac venit la bugetul de stat,
după recuperarea cheltuielilor aferente vânzării, efectuate de
vânzător.
(2) Sumele
obţinute din vânzarea spaţiilor medicale şi a terenurilor
aferente, proprietate privată a unităţilor
administrativ-teritoriale, în condiţiile prezentei ordonanţe de
urgenţă, se fac venit la bugetele locale respective, într-un cont
special, şi se utilizează pentru realizarea unor proiecte de interes
public în domeniul sanitar, aprobate de consiliile judeţene sau de
consiliile locale vânzătoare.
Art. 16. -
(1) În situaţia existenţei mai multor furnizori de servicii medicale
care deţin împreună un spaţiu medical ce urmează să
fie vândut, dacă unul dintre aceştia şi-a exprimat intenţia
de cumpărare potrivit art. 3 alin. (2), comisia va solicita în scris de la
fiecare codeţinător exprimarea intenţiei de cumpărare sau
nu a spaţiului, care trebuie să fie comunicată în termen de 5
zile lucrătoare de la data primirii comunicării de la comisie.
(2) În cazul
în care nu toţi codeţinătorii cabinetului medical sau ai
spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe
actului medical doresc cumpărarea, însă cel puţin unul a
solicitat ferm acest lucru, vânzarea se va face exclusiv către solicitant
pentru întregul spaţiu deţinut în comun.
(3) În
situaţia în care doar unul dintre codeţinătorii spaţiului
îl cumpără, raporturile dintre cumpărător şi ceilalţi
codeţinători se stabilesc potrivit convenţiei dintre
aceştia, conform legislaţiei în vigoare.
(4) În
situaţia în care mai mulţi codeţinători solicită
cumpărarea spaţiului medical, respectivul spaţiu se vinde
acestora în cote proporţionale cu sumele de bani plătite, dacă
prin convenţia codeţinătorilor nu se stabileşte altfel.
Art. 17. -
Comisia comunică solicitantului decizia sa de admitere sau de respingere a
cererii, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de
30 de zile de la data primirii cererii.
CAPITOLUL III
Vânzarea spaţiilor medicale prin licitaţie publică cu strigare
Art. 18. -
(1) Spaţiile medicale nevândute în conformitate cu prevederile cap. II,
altele decât cele aflate în situaţia menţionată la art. 3 alin.
(4), se pot vinde prin licitaţie publică cu strigare.
(2)
Preţul minim de pornire este cel stabilit în raportul de evaluare
prevăzut la art. 7.
Art. 19. -
(1) Comisia face public anunţul de vânzare a spaţiilor prevăzute
în lista aprobată potrivit art. 4, în termen de 15 zile de la aprobarea
acesteia.
(2)
Anunţul de vânzare cuprinde:
a) denumirea
şi sediul vânzătorului, precum şi datele de identificare a
spaţiului supus vânzării;
b) locul,
data şi ora începerii licitaţiei;
c) numele,
prenumele şi numărul de telefon ale persoanei desemnate să dea
relaţii suplimentare;
d)
documentele necesare pentru participarea la licitaţie;
e)
garanţia de participare la licitaţie, constituită potrivit
legii; garanţia de participare la licitaţie nu poate fi mai mică
decât suma cheltuielilor ocazionate de organizarea şi
desfăşurarea procedurilor de vânzare a spaţiului medical,
inclusiv publicitatea şi întocmirea raportului de evaluare;
f) taxa de
participare la licitaţie.
(3) Sunt considerate
documente necesare pentru participarea la licitaţie:
A. pentru
persoane juridice:
a) copii de
pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului
comerţului, de pe actul constitutiv, inclusiv de pe toate actele
adiţionale relevante şi de pe certificatul de înregistrare
fiscală;
b) scrisoare
de bonitate financiară, eliberată de o bancă comercială
română;
c) dovada
privind achitarea tuturor obligaţiilor fiscale către bugetul general
consolidat, prin prezentarea unui certificat de atestare fiscală, eliberat
de organul fiscal competent;
d)
declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al
persoanei juridice, din care să rezulte că aceasta nu se află în
litigii, reorganizare judiciară sau faliment;
e) declaraţie
pe propria răspundere, din care să rezulte că nu este
beneficiarul unui alt contract de cumpărare, în condiţiile prezentei
ordonanţe de urgenţă;
f)
împuternicire de la asociaţi pentru reprezentantul legal al persoanei
juridice;
B. pentru
furnizorii de servicii medicale persoane fizice:
a) copie de
pe actul de identitate;
b) copie de
pe autorizaţia de funcţionare eliberată de autoritatea
competentă sau de pe actul legal de constituire, după caz, din care
rezultă că are obiect unic de activitate furnizarea de servicii
medicale, cu sau fără activităţi conexe acestora;
c)
dovadă privind achitarea tuturor obligaţiilor fiscale către
bugetul general consolidat, prin prezentarea unui certificat de atestare
fiscală, eliberat de organul fiscal competent;
d)
declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că nu
este beneficiarul unui alt contract de cumpărare, în condiţiile
prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4)
Anunţul de vânzare se publică în unul sau mai multe cotidiene locale
şi naţionale, de largă circulaţie, şi se
afişează la sediul vânzătorului, cu cel puţin 15 zile
înainte de data organizării licitaţiei.
Art. 20. -
Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun la sediul
instituţiei publice implicate, cel mai târziu cu o zi lucrătoare
înainte de data fixată pentru începerea licitaţiei, documentele
prevăzute la art. 19 alin. (3) şi dovada privind achitarea taxei de
participare.
Art. 21. -
Comisia verifică, în prezenţa ofertanţilor, existenţa
tuturor documentelor de participare solicitate. Comisia verifică şi
analizează ulterior documentele de participare depuse de ofertanţi
şi întocmeşte lista cuprinzând ofertanţii acceptaţi, care
include toţi potenţialii cumpărători care au depus
documentaţia completă de participare la licitaţie, şi o va
afişa la locul desfăşurării licitaţiei, cu cel
puţin o oră înainte de ora fixată pentru începerea acesteia.
Art. 22. -
Ofertanţilor acceptaţi la licitaţie li se înmânează taloane
cu numere de identificare, corespunzătoare numărului de ordine din
lista cuprinzând ofertanţii acceptaţi. Preşedintele comisiei de
licitaţie anunţă denumirea spaţiului medical care se pune
în vânzare, preţul de vânzare, denumirea şi numărul de ordine
ale ofertanţilor, modul de desfăşurare a licitaţiei, asigurându-se
că fiecare ofertant a înţeles procedura de desfăşurare a
licitaţiei.
Art. 23. - În
cursul şedinţei de licitaţie ofertanţii au dreptul să
anunţe, prin strigare şi prin ridicarea talonului de participare, un
preţ egal sau mai mare decât preţul anunţat de preşedintele
comisiei de licitaţie.
Art. 24. -
(1) Licitaţia are loc la data stabilită în anunţul de vânzare
şi este valabilă dacă s-au prezentat cel puţin 2
ofertanţi.
(2) Prin
excepţie de la prevederile alin. (1), în situaţia în care se
prezintă un singur ofertant care oferă preţul de pornire al
licitaţiei, acesta este declarat adjudecatar.
Art. 25. -
(1) Dacă se oferă preţul de pornire al licitaţiei,
preşedintele comisiei de licitaţie va creşte preţul cu câte
un pas de licitare până când unul dintre ofertanţi acceptă
preţul astfel majorat şi nimeni nu oferă un preţ mai mare.
(2) Dacă
nu se formulează oferte de cumpărare cu plata integrală a
preţului minim de pornire, preşedintele comisiei de licitaţie,
cu acordul prealabil al instituţiei publice implicate, poate solicita
participanţilor formularea de oferte de cumpărare cu plata
preţului în rate.
Art. 26. -
Dacă la şedinţele de licitaţie prevăzute de prezentul
capitol nu se prezintă niciun ofertant, instituţia publică
implicată poate decide organizarea unei noi licitaţii cu strigare.
CAPITOLUL IV
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 27. -
Preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii vor comunica
lunar Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi
Ministerului Sănătăţii Publice, prin intermediul
prefectului, stadiul procesului de vânzare a spaţiilor medicale
proprietate privată a statului, aflate în administrarea lor.
Art. 28. -
(1) Înstrăinarea prin vânzare a spaţiilor şi a terenurilor
dobândite în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se
poate face prin exercitarea dreptului de preempţiune.
(2) Dreptul
de preempţiune la înstrăinarea imobilelor prevăzute la alin. (1)
revine doar coproprietarilor, dacă este cazul, şi apoi proprietarilor
vecini care au calitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) şi se
exercită prin Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor
Dentişti din România sau Colegiul Farmaciştilor din România,
după caz.
(3)
Proprietarul spaţiului şi terenului care urmează să fie
vândute este obligat să încunoştinţeze Colegiul Medicilor din
România, Colegiul Medicilor Dentişti din România sau Colegiul
Farmaciştilor din România, după caz, iar acesta va comunica în scris,
prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, persoanelor
prevăzute la alin. (2) despre intenţia de vânzare şi preţ,
în termen de cel mult 15 zile de la data când a fost încunoştinţat.
(4) În termen
de cel mult 15 zile, colegiile prevăzute la alin. (3) afişează
intenţia şi preţul de vânzare pe site-urile proprii şi la
sediul primăriei în a cărei rază se află spaţiul
medical ce urmează să fie vândut.
(5) Titularii
dreptului de preempţiune sunt obligaţi să se pronunţe
asupra exercitării acestuia în termen de 30 de zile de la data primirii
comunicării.
(6) În situaţia
în care la împlinirea termenului prevăzut la alin. (5) titularii dreptului
de preempţiune nu au comunicat intenţia lor de a cumpăra
bunurile prevăzute la alin. (1), dreptul de preempţiune se
consideră stins, iar spaţiul medical şi terenul aferent se vând
liber.
(7) În cazul
în care bunurile se vând liber, proprietarul spaţiului şi terenului
care urmează să fie vândute nu le va putea vinde la un preţ mai
mic decât cel oferit titularilor dreptului de preempţiune.
Art. 29. -
Contractele de vânzare-cumpărare prin care s-a transmis dreptul de
proprietate asupra spaţiilor medicale şi terenurilor aferente
fără respectarea dreptului de preempţiune sunt lovite de
nulitate relativă.
Art. 30. -
(1) Spaţiile medicale şi terenurile aferente în care funcţionează
unităţi medicale înfiinţate şi organizate potrivit
Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 83/2000, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 598/2001, care aparţin domeniului public al statului trec
în domeniul privat al statului şi în administrarea Ministerului
Sănătăţii Publice, prin hotărâre a Guvernului, în
condiţiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi
regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările
ulterioare.
(2) Se
mandatează consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului
Bucureşti şi consiliile locale să întreprindă măsurile
necesare pentru vânzarea spaţiilor medicale şi a terenurilor
aferente, prevăzute la alin. (1), în condiţiile prezentei
ordonanţe de urgenţă.
(3)
Inventarierea spaţiilor prevăzute la alin. (1) se face conform
prevederilor legale în vigoare.
Art. 31. -
Spaţiile medicale prevăzute la art. 3 alin. (3) trec în domeniul
privat al unităţilor administrativ-teritoriale în condiţiile
Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 32. -
(1) Spaţiile medicale care intră sub incidenţa prezentei
ordonanţe de urgenţă şi care nu sunt vândute de consiliile
judeţene sau de consiliile locale sunt amenajate şi dotate de
către autorităţile administraţiei publice locale, în termen
de un an de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de
urgenţă, conform standardelor stabilite prin ordin al ministrului
sănătăţii publice.
(2) Sumele
necesare amenajării şi dotării spaţiilor prevăzute la
alin. (1) se asigură de la bugetul local al unităţii
administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială se
află acestea.
Art. 33. -
Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă
atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă,
civilă sau penală, în conformitate cu dispoziţiile legale în
vigoare.
Art. 34. -
Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 15
zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Bucureşti,
28 mai 2008.
Nr. 68.